Proiect de parteneriat educațional între Școlile Gimnaziale Vama și Certeze, județul Satu Mare
joi, 15 decembrie 2016
La colindat la Vama
Elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Certeze au venit la colegii din Vama la colindat. A fost o reîntâlnire emoționantă cu fosta lor doamnă învățătoare Nemeș Florica. Gazde le-au fost colegii lor mai mici de la clasa pregătitoare din Vama. Cu toții au fost răsplătiți pentru colind cu câte un mic dar.
duminică, 15 mai 2016
Dans oșenesc
Oșenii sunt păstrători de veacuri a obiceiurilor și tradițiilor populare. Cum ar putea să rămână valori imemoriale dacă nu prin predarea ștafetei din generație în generație?! Acest lucru se întâmplă deja la Școala Gimnazială Certeze unde s-a înființat o grupă de dansuri populare formată din elevi. Acum a venit rândul acestor elevi să devină ”profesori” pentru copiii din Școala Gimnazială Vama, deslușindu-le tainele ”tropotitului”. Totul sub atenta îndrumare a doamnelor învățătoare Mureșan Mihaela și Feideș Maria, cu sprijinul neobosit al domnului profesor Baltă Ioan Dumitru. Vă puteți delecta cu momente din cadrul repetițiilor pentru spectacol.
Iată și micii oșeni care au fost aplaudați și lăudați la Satu Mare!
joi, 21 aprilie 2016
Ne relaxăm împreună
O nouă activitate de recreere împreună, de data aceasta la Vama, condusă de domnii profesori Baltă Ioan Dumitru, Șimon Gabriela și Haiduc Mihaela . După o primire călduroasă am pornit la drum spre Valea Mariei, loc de relaxare ales, din păcate, de foarte multă lume în această zi însorită.
După o scurtă repriză de fotbal pe jumătate din teren și o gustare, am pornit înapoi spre sat. Nu doar aglomerația, ci și timpul mult prea scurt acordat acestei revederi ne-a făcut să ne schimbăm planurile. Am revenit la terenul de fotbal din comună unde ne-am găsit colegii din clasele mai mici la un minicampionat de fotbal. Am stat puțin cu ei la povești, iar apoi, cu părere de rău, ne-am despărțit.
S-a încheiat o nouă zi de joacă pentru gazdele din Vama, ca de obicei cu voie bună!
miercuri, 20 aprilie 2016
Pe vechiul drum al sării ... în Certeze
Am pornit cu mic cu mare, pe două roți sau pe jos să batem vechiul drum al sării.
Adunarea generală a fost la Școala Gimnazială Certeze. Doamna director Delia Pop ne-a întâmpinat și apoi ne-a urat drum bun. Alături de noi au fost și colegi mai mari de liceu.
În drumul nostru am făcut un foarte scurt popas la ”cabana prieteniei” unde ne-am reamintit momentele frumoase petrecute acolo.
Aerul curat și mersul pe jos ne-au deschis apetitul.
Ce putea fi mai bun decât o slănină friptă cu pâine și ceapă!?
Am încheiat coborârea cântând și în suflet cu amintirea unei noi zile frumoase petrecute împreună.
sâmbătă, 9 aprilie 2016
Cabana prieteniei
O nouă aventură, un nou weekend la ”Cabana prieteniei” de care ne-a fost dor. Am ajuns vineri după-amiază veseli și fericiți că vremea ține totuși cu noi, deși prognoza ne cam speriase.
Pentru a ne deschide apetitul am făcut o plimbare ”ușoară” până mai sus de Borcutul tâlharilor. Obișnuita ședință foto a avut un final neașteptat!
La întoarcere am aprins focul și am luat o mică gustare în așteptarea bunătăților.
Am executat și un mic dans cu public.
Apoi am trecut serios la gătit ... și rezultatul a fost nu doar un preparat tradițional ci și delicios!
Ca să se așeze mai bine mâncarea, după scurt timp am pornit la o plimbare lejeră de seară.
A doua zi dimineața, după un somn scurt și odihnitor, așa cum se vede pe fețele noastre, am pornit din nou să explorăm împrejurimile.
La întoarcere am mai încins o joacă la cabană și în poieniță. Ghiciți singuri ”vedetele” și jocul!
...și lung a fost drumul de întoarcere acasă în care nu am pierdut ocazia să admirăm mai mult sau mai puțin casele și străzile din Certeze.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)



















































































