Proiect de parteneriat educațional între Școlile Gimnaziale Vama și Certeze, județul Satu Mare
Se afișează postările cu eticheta vama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vama. Afișați toate postările

joi, 1 noiembrie 2018

Un nou început

S-a dat startul unui nou an școlar de la care, ca de obicei, avem așteptări mari. Sperăm ca, în ciuda vremurilor grele, să continuăm colaborarea dintre cele două școli partenere, pentru binele copiilor în primul rând.
Evenimentele din proiect, care s-au desfășurat anul trecut, au fost ilustrate pe panoul de pe holul școlii.


duminică, 4 martie 2018

Laboratorul lui Dexter

Luni, 26.02.2018, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială Vama au organizat pentru colegii lor de la Școala Gimnazială Certeze experimente demonstrative și așa-zise numere de magie în Laboratorul lui Dexter, în care mințile curioase și mâinile îndemânatice au fost apreciate. Chiar dacă nu au dobândit încă toate cunoștințele necesare, ei au încercat și au reușit cu brio să aducă magia fizicii și chimiei într-un laborator improvizat cu instrumente găsite la îndemână acasă. Știu deja din experiențele anterioare de unde să își procure unele substanțe. Experimentele prezentate au fost: porumbul ”săltăreț”, amplificator de sunet, vârtejul de fum, ventilatorul, fumul ”curgător”, cerneala magică, magia sării, balonul rezistent la foc, magia fumului, ”fabrica de oxigen”, oul ”plimbăreț”, mingea rezistentă la apă, tubul magic, balonul magic etc.
Iar dacă puteți să vedeți modul cum au decurs experimentele se datorează faptului că tot ei au știut cum să utilizeze tehnica modernă, telefonul mobil, pentru a filma momentele surprinzătoare. 
Iată echipa și materialele utilizate:  






Le mulțumim gazdelor pentru magie și asistenței pentru răbdare! Mulțumim Alesiei din clasa a VII-a A pentru filmare!Nu uităm că toate acestea au putut fi realizate cu sprijinul domnilor profesori Baltă Ioan Dumitru, Șimon Gabriela, Cseh Monica și Haiduc Mihaela.








miercuri, 3 ianuarie 2018

Colinde, colinde ... la Vama

Grupul de colindători de la Școala Gimnazială Certeze a venit miercuri, 20 decembrie 2017, la Școala Gimnazială Vama să-și colinde colegii. Grupul pregătit de domnul profesor Baltă Ioan Dumitru a fost însoțit de doamna profesor Șimon Gabriela și de doamna director Mureșan Delia Maria.




duminică, 22 octombrie 2017

Știința altfel - Experimente în stil neconvențional

Joi 19 octombrie 2017
Elevi și profesori din Școala Gimnazială Vama s-au bucurat să-i aibă ca oaspeți pe colegii din Școala Gimnazială Certeze. Scopul întâlnirii a fost un schimb de experiență în domeniul științelor prin realizarea și prezentarea de către elevi a lucrărilor într-un spațiu neconvențional, curtea școlii. Cei mai coștiincioși, mai bine pregătiți și mai implicați s-au dovedit a fi elevii din clasa a VII-a. Cinste lor! Unii dintre ei au repetat chiar cu o zi-două înainte unele experimente pentru a fi siguri că le reușesc. Aceștia au fost coordonați de doamna profesor Haiduc Mihaela.
Puteți să vedeți și să admirați câteva dintre momente imortalizate în fotografii, dar și filmări ale experimentelor realizate. Printre acestea s-au numărat reacții chimice exoterme (la borcan), efervescente (la vulcan), de recunoaștere (colorarea diferită a substanțelor în urma reacției); aplicații ale legii lui Pascal (țâșnirea apei din flacon) sau a legii lui Arhimede (plutirea bărcuței).





















Oaspeții, conduși de doamna profesor Șimon Gabriela, au fost încântați și au promis că vor fi chiar mai buni decât colegii lor atunci când aceștia le vor întoarce vizita. Spiritul de competitivitate este uneori o foarte bună motivație. Așteptăm să vedem lucruri și mai interesante la următoarea întâlnire.


Întâlnirea s-a încheiat cu nelipsitul meci de fotbal, de selecționarea participanților ocupându-se domnul profesor Baltă Ioan Dumitru, iar de arbitraj domnul profesor Hereș George Valentin.





joi, 11 mai 2017

Împreună la Olimpiada micilor meșteșugari

Astăzi, elevi din Școlile Gimnaziale Certeze și Vama au participat la prima ediție a Olimpiadei tinerilor meșteșugari din Țara Oașului ce a avut deviza ”Am preluat, păstrăm și ducem mai departe tradiția”. Evenimentul s-a desfășurat la Căminul Cultural Vama, cu sprijinul Primăriei și al Școlii Gimnaziale Vama. Au așteptat înfrigurați, fie în calitate de participant, fie în calitate de spectator peste 50 de elevi. 
Activitatea a avut loc sub egida Muzeului Județean Satu Mare cu sprijinul doamnei dr. Daniela Bălu, al doamnelor ist. Achim Adriana și Krincec  Daiana. În desfășurarea activității copiii au fost îndrumați și susținuți de doamna profesor Mihaela Grigorean, de doamna Ciocan Mihaiela de la Centrul de Informare Turistică Certeze și de meșterul popular Maria Baltă. La final copiii au primit diplome de participare, cărți, DVD-uri și vederi cu vechile costume populare.
Evenimentul a fost coordonat de domnul profesor Baltă Ioan Dumitru, căruia îi mulțumim pentru această oportunitate.