Proiect de parteneriat educațional între Școlile Gimnaziale Vama și Certeze, județul Satu Mare

joi, 26 ianuarie 2017

Știință și spiritualitate

O nouă activitate în parteneriat, organizată de domnul profesor Baltă Ioan Dumitru, la care au luat parte grupuri de elevi din clasele a VI-a și a VIII-a din ambele școli. Ne-am deplasat cu elevii din Vama la Școala Gimnazială Certeze unde au vizitat școala și au fost primiți cu drag de colegii lor.





După câteva momente de acomodare, câțiva copii din clasa a VI-a au reamintit, printr-un moment artistic, ce este bacteria, una dintre cele mai vechi forme de viață.





Apoi am fost să spunem o rugăciune și să admirăm picturile de la Mânăstirea ”Sfânta Treime” din Huta-Certeze, fiind însoțiți de domnii profesori diriginți Șimon Gabriela, Mărieș Dan și Haiduc Mihaela.





În final am ajuns împreună la o pizza, deși am fost primiți cu gustări de colegii care ne-au fost gazde.




joi, 19 ianuarie 2017

La Mânăstirea ”Sfânta Treime”

A sosit, în sfârșit, momentul în care și elevii clasei a VII-a A de la Școala Gimnazială Vama să participe la activități alături de colegii lor de la Școala Gimnazială Certeze. Elevii din Vama, însoțiți de domnii profesori Baltă Ioan Dumitru și Mărieș Dan, s-au întâlnit cu cei din Certeze coordonați de domnul profesor Ardelean Jan. După câteva momente de încălzire și acomodare s-au format două echipe de fotbal care au încins un mic meci amical pe terenul acoperit cu zăpadă.






În acest timp fetele au jucat în sală o partidă de handbal, arbitrate și îndrumate de domnul profesor de educație fizică.







Apoi am pornit spre Mânăstirea ”Sfânta Treime” , unde, după vizitare am fost serviți de măicuțe cu o mică gustare și un ceai cald.





duminică, 8 ianuarie 2017

Colindăm, colindăm ...

... și la Biblioteca Județeană a Maramureșului unde am fost primiți cu drag de personalul acesteia în 20 decembrie 2016.









Am plecat să colindăm

... și la Facultatea de Litere din Baia Mare, la invitația domnului prodecan, tot în 20 decembrie 2016. Am încântat auditoriul cu frumoasele și vechile noastre colinde românești.





Dulcele ecou al colindelor

În data de 20 decembrie 2016, un grup de copii de la Școlile Gimnaziale Vama și Certeze au fost la colindat la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului fiind primiți de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul. Au cântat împreună, dar și fiecare separat câte o colindă veche specifică satului lor. Elevii au fost pregătiți de domnul profesor Baltă Ioan Dumitru și însoțiți de profesorii Șimon Gabriela, Bura Florian, Mărieș Dan și Haiduc Mihaela.