Proiect de parteneriat educațional între Școlile Gimnaziale Vama și Certeze, județul Satu Mare

duminică, 18 octombrie 2015

Toamna în pădure

Am pornit la drum pe cărări deja cunoscute unora dintre noi. Am admirat un tablou de seară oferit de natură ... și stelele atunci când norii s-au mai risipit.




Cabana a fost nu doar un adăpost, ci și un loc plin de voie-bună și distracție până târziu în noapte.


Dimineața ne-am reluat plimbările prin pădure. A fost mai greu urcușul, așa că am făcut popasuri mai dese.

Ne-am întors la cabană cu câteva ”trofee” și cu poftă de mâncare și de joacă.







duminică, 27 septembrie 2015

Cabana prieteniei

În ziua semnării parteneriatului la Vama, am și pornit activitățile proiectului cu prima dintre ele de anul acesta: ”Cabana prieteniei” la Certeze. Coordonatorii acesteia au fost prof. Haiduc Mihaela și prof. Baltă Ioan Dumitru. Chiar dacă vremea a părut nu tocmai bună, reprizele scurte de ploaie ne-au lăsat loc și pentru joacă și plimbări sub clar de lună.


Deși nu am avut curent, asta nu a constituit o piedică în a da adevărate reprezentații în fața colegilor...


... și ce ar fi fost mai potrivit seara, pe întuneric, decât un teatru de umbre la care ne-am distrat copios!





A doua zi băieții și-au încercat puterile și apoi au căutat ciuperci. Ne-am plimbat prin ceață și ne-am jucat ”Baba la cireșe” într-o poieniță.












Am revenit acasă obosiți, dar fericiți și cu speranța să mai repetăm evenimentul.

joi, 11 iunie 2015

Rezultate ... așteptate!?

Oaspeți din Certeze la Festivitatea de închidere a anului școlar pentru clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Vama ...


joi, 21 mai 2015

Apărători ai patriei și ai credinței străbune!

O nouă zi de sărbătoare ne unește: ziua de 21 mai 2015.
Ne-am deplasat cu flori la Monumentul Eroilor din comuna Vama.














Tripla semnificație a zilei de 21 mai 2015 a fost subliniată în discursul domnului profesor Baltă Ioan Dumitru, și anume:
Ziua Eroilor este sărbătoarea naţională a poporului român prin care cinstim memoria înaintaşilor noştri, cei care s-au jertfit pentru credință, libertate, dreptate şi integritate teritorială a României.
Ziua Înălțării Domnului este o mare sărbătoare creștină care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus din Nazaret, la 40 de zile dupa Înviere. 
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt sărbătoriți de credincioşii ortodocşi şi catolici. 















Apoi ne-am deplasat, cu un grup, la colegii noștri din Certeze și împreună cu ei am participat la comemorarea eroilor prin cântece, versuri și depunere de coroane de flori. Primarul comunei s-a alăturat ceremoniei împreună cu fiul său.