- au avut șansa de a vedea o parte din comuna Vama
- au avut șansa de a vedea școala din comună
- au avut șansa de a învăța câte ceva despre o meserie aproape uitată - cea de olar
- au avut șansa de a-și cunoaște colegii de generație
- au avut șansa de a se juca și a se distra împreună
Copiii din Vama au avut șansa de a demonstra că sunt gazde bune, că știu să lege prietenii și să dezghețe atmosfera, cu tot frigul de afară.
Cei care le-au oferit această șansă copiilor au fost conducerile celor două școli implicate, dar cu precădere profesorii lor devotați: Șimon Gabriela, Baltă Ioan Dumitru și Mărieș Dan cărora le mulțumim cu toții.
...dar să vedem pas cu pas cum au decurs lucrurile:
După sosirea grupului din Certeze, elevii clasei a VII-a A din Vama i-au însoțit în vizita la atelierul de olărit.
Apoi colegele din clasa a VIII-a A, împreună cu domnul diriginte, le-au prezentat proiectele la care iau parte, puse în valoare pe panourile de afișaj de pe holul școlii.
... și pentru că majoritatea oaspeților au fost băieți, imediat au ”încins” o partidă de fotbal, chiar dacă vremea nu a fost tocmai prielnică:
Cum nu există meci fără galerie, iată că și fetele au intrat în acțiune:
După frigul de afară a urmat încălzirea, atât a participanților cât și a atmosferei, cu jocuri diverse și multă voie bună.
”adevăr sau provocare”
”motocicleta”
În acest timp, în sala alăturată, colegii și colegele mai mici cântau colinde.
Apoi a venit pizza și toată lumea a luat o scurtă pauză de masă.
Cu bateriile reîncărcate au început iar jocurile. Și-au măsurat forțele și, spre mirarea unora, au jucat ”dacă una, dacă două”
Oaspeții noștri au plecat, sperăm, mulțumiți.
Ne vom revedea la următoarea activitate!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu